Pentru plantă, atât azotul, cât și sulful sunt elemente esențiale pentru siteza proteinelor. Carența de sulf va reduce considerabil utilizarea eficientă a azotului și va limita formarea proteinelor. Din momentul industrializării, o cantitate importantă din sulful din sol a provenit din dioxidul de sulf din aerul poluat, rezultat în urma arderii combustibililor fosili. Ca urmare a reducerii emisiilor, scade și această sursă de sulf atmosferic. Astfel,este și mai importantă aplicarea unui îngrășământ echilibrat.

Sulful poate fi absorbit de plante din soluția solului numai sub formă de sulfat. La fel ca în cazul nitratului ușor disponibil și acesta poate face obiectul unor pierderi prin levigare. Prin urmare, se recomandă aplicarea de sulfat primăvara, astfel încât planta să-l poată absorbi în perioada de creștere activă. Sulful este necesar în combinație cu azotul pentru formarea proteinelor, iar timpul de absorbție este similar.

Sulf elementar

În timp ce îngrășămintele cu sulfat sunt disponibile imediat pentru cultură, îngrășămintele cu sulf elementar trebuie transformate în sulfat prin activitatea bacteriană din sol pentru ca acestea să devină disponibile plantelor. Timpul necesar pentru această oxidare este imprevizibil și poate dura multe luni, astfel încât elemente necesare culturii poate să nu fie disponibil atunci când este nevoie.

Sinteza proteinelor

Sulful este necesar pentru numeroase funcții de creștere ale plantelor. La fel ca azotul, este o componentă esențială a proteinelor. În consecință, există o relație strânsă între cantitățile de azot și sulf din recolte. Majoritatea plantelor absorbind aproximativ 1 kg de sulf (2,5 kg SO3) la 12 kg de azot.

ABSORBȚIA DE SO3 LA GRÂU, CARTOFI ȘI VARZĂ ÎN TIMPUL SEZONULUI DE CREȘTERE

Culturile de crucifere, cum ar fi rapița, varza și varza kale necesită mai mult sulf. Acestea necesită o cantitate suplimentară de sulf pentru producția de glucozinolat, o componentă utilizată de plante ca mecanism de apărare.

Odată absorbit, spre deosebire de azot, sulful nu se deplasează contra curentului de transpirație și nu poate fi absorbit din frunzele mai vechi, pentru a susține o creștere nouă. Prin urmare, este necesară o sursă suficientă și continuă în sol pentru a satisface toate nevoile culturilor în timpul creșterii.

Printre semnele carenței de sulf se numără îngălbenirea frunzelor tinere sau a lăstarilor. În schimb, îngălbenirea ca urmare a deficienței de azot afectează întâi frunzele mai bătrâne.

Rapița ce manifesta carență de sulf poate avea și frunze tinere de culoare purpurie curbate în sus. De asemenea, se poate observa o înflorire întârziată și prelungită, pot apărea flori de culoare pală și pot exista păstăi mai puține și mai mici.

Riscul apariției carenței de sulf poate fi mai mare în țările în care se înregistrează o scădere nivelului de sulf atmosferic provenit din poluarea aerului ca urmare a arderii combustibililor fosili. În SUA și UE s-a observat o scădere rapidă a emisiilor de dioxid de sulf. Conform informațiilor de la Earth Observatory (care transmite datele obținute în urma cercetărilor NASA), chiar și în Asia, regiunea în care se produce cea mai mare cantitate de dioxid de sulf în lume, se observă reduceri ale nivelului de sulf atmosferic. Emisiile de dioxid de sulf în China înregistrate în două perioade din primele două decenii ale acestui secol indică o scădere constantă a poluării aerului, la fel ca în alte regiuni „post-industrializate” din lume, prin urmare în sol a ajuns o cantitate mai mică de sulf.

MEDII MULTIANUALE ALE CONCENTRAȚIILOR DE DIOXID DE SULF CONFORM MĂSURĂTORILOR REALIZATE DE OMI (INSTRUMENTUL DE MONITORIZARE A OZONULUI) ÎN PERIOADA 2005-2007
Sursa: NASA Earth Observatory

MEDII MULTIANUALE ALE CONCENTRAȚIILOR DE DIOXID DE SULF CONFORM MĂSURĂTORILOR REALIZATE DE OMI (INSTRUMENTUL DE MONITORIZARE A OZONULUI) ÎN PERIOADA 2011-2014
Sursa: NASA Earth Observatory